Sigur...nu va fi mereu asa!

   Mi-e dor de oameni.  Mi-e dor de frumos, de milă şi gingăşie.

   Mi-e dor de mâini întinse şi braţe deschise.

   Mi-e dor de vorbe calde şi minţi paşnice.

   Mi-e dor să fim sinceri şi să nu se profite de asta.

   Mi-e dor să fim toţi şi nu unii sau alţii.

   Mi-e dor de tăcerea dintre noi, de bucuria dimpreună.

   Mi-e dor să cotrobăim prin sufletele celor din jur, să luăm ce ne foloseşte şi să le dăm ce le trebuieşte.

   Mi-e dor s-avem grijă de copii împreună, să le mângâiem frunţile, să le sărutăm ochii şi să-i cuprindem cu braţele. Mi-e dor să nu-i folosim în războaiele dintre noi.

   Mi-e dor să ne iubim doi câte doi...mereu doar doi...şi să rămânem aşa.

   Mi-e dor să visez...şi să se-ntâmple.

   Mi-e dor să ne-amintim că suntem...

   Şi nu va fi mereu aşa.