Mă roade curiozitatea!

   Vreme de vreo 4 ani, mai exact între 13 şi 17 ani, mi-am petrecut-o scriindu-mi gândurile, ascunzându-mi revoltele, judecând alegerile şi atitudinea părinţilor....ulterior le-am dus dorul lor şi a tot ce fusese înainte universul meu şi tot ce eram până atunci, echilibrul în care mă învârteam...astăzi într-un echilibru mult mai nou, personal, creat de astă dată împreună cu mine  înţeleg tot ce judecam şi cu desăvârşire negam atunci...îmi recunosc aproape cu timiditate irealul de-atunci şi mă bucur că totul e o veşnică surpriză şi nicidecum un traseu creionat din aşa da sau aşa nu, cum perpetuu credeam pe-atunci.

   Ce-i drept nu m-am schimbat se pare, mult... dovadă şi faptul că iaca  ce să vezi încă scriu...tot d-ale mele...dar parcă mai pe lângă drum...am învăţat eu poate că aripile-s bune să zbori...dar mai ales sa-ţi menţii echilibrul...

   Şi pentru că deşi credeam...uite ce năucă eram...perfectă nu sunt. Încă mai petrec timp drămuind planuri şi crezând că dacă anticipez nu mă va mai surprinde mare lucru şi poate depăşesc situaţii neprevăzute mai uşor...dar n-ai să vezi! 

   Ma trezeşte din alunecuşul ăsta lin un tânăr de 5 ani ce-mi explică de-acum...sincer aşteptam replica dar pe la vreo minim 10 ani...că el, când va avea copilul lui îl va lăsa să facă tot ce vrea! Dacă vrea tableta mai mult de juma de oră , i-o lasă şi dacă i se descarcă o bagă la încărcat apoi i-o dă şi tot aşa cât vrea copilul lui...Hm ! Se pare că al meu mă despică ceva mai devreme...şi Doamne, e-atât de devreme! Nici nu ştii tu, pui încă mic şi veşnic drag câte reguli mai ticluieşte afurisita de mumă-ta!

  Apoi ori că-i vlăstar indubitabil din ta-su...ori că-i adânc marcat de cromozomul lui Y, mă anunţă că nu mă mai iubeşte!

  MAMI, AUZI? Se uită atât de fix şi aproape în ochii mei că deja ne uităm cruciş împreună! MAMI, AI ÎNSELES? şi rosteşte apăsat să-nţeleg:  NU TE MAI IUBESC! TE IUBESC ŞI MAI MULT...CEL MAI MULT! mă strânge atât de tare de parc-ar avea de vreo 5 ori mai mulţi ani decât are acum şi continuă...EŞTI CEA MAI BUNĂ ŞI FRUMOASĂ MĂMICĂ DIN CÂTE AM AVUT EU VREODATĂ!

  Câte-o fi avut şi unde-or fi? Mă roade curiozitatea...perfectă nu mai cred demult că sunt...pesemne că sunt mai înţeleaptă de nu mă mai amăgesc...dar chiar nu am termen de comparaţie sau îs doar cea mai bună dintre cele mai rele?! Căci uneori...aşa mă simt!

  Legat de frumuseţe...ce-i drept,aici... nici că am dubii!

 Seară cu vise frumoase şi fără dubii să aveţi!

Iubeste-ma!

   Sunt fată bună şi nu-ţi pun în braţe cărţi despre tehnici de supravieţuire lângă mine. Şi nici extemporal pe neanunţate, cum poate-ai mai primit şi-ai rămas marcat, nu-ţi dau. Dar nu mă iubi din buze, omule!

Conectează-ţi creierul şi mai că te-aş ruga să renunţi uneori la el în ce mă priveşte. Caută-mă cu inima şi-abia apoi rosteşte şi declară-mi mai ceva ca unei Juliete eşuate în secolul 21 la balconul ei tip lojă din prăfuitul Bucureşti…

Iubeşte-mă aşa cum respiri, omule! Îs mică, dar mereu am vrut mult. Chiar dacă, din greşeală, uneori, n-am cerut… poate şi d-aia te afli sub balconul meu…

 (Continuarea, pe Catchy.ro)

Ochii și apoi restul

Presimt că mi-o iau… poate chiar acasă… Pfiu! M-am zburlit toată şi părul de pe cap drept ca o mătură stă…dar pixul nu mă lasă…
Mi-a zis odată un domn doctor, asistent al grupei mele de pe-atunci, în timp ce-l ascultam inteligent, cu mâinile la spate:
- De ce-ţi ascunzi, domniţă, mâinile?
Uff, şi-acum parcă-mi  tremură sufletul… mi le-arăt cu stângăcie şi ridic ochiii un pic mai sus decît un copil prins la borcanul cu dulceaţă…
- Buun…nu le mai ascunde… credeam că-s lungi, cu maclavais, şi le-acoperi…
(Continuarea, pe Catchy.ro)

...

  ...Dar mă trezesc cu dor de tine şi de noi şi scriu să nu ma pierd...

Surogat de iubire

De ce vii cu el? Nu stă acasă, nu-i place pe covor, în pat, pe masă şi sub masă?
De ce vii peste noi? E-ngrămădeală mare-aici, e râs şi voie bună, alergăm, ţipăm, ne pocnim şi răţoim între noi… suntem veseli, sinceri, nebuni şi buni, suntem copii!
Te-nţeleg că ai remuşcări că multinaţionala te vrea… prea mult te vrea… nici concediu poate nu-ţi dă şi nici voie acasă… apoi, poate nici nu vrei, că-s “răi”, ţipă, se zgârie, mănâncă, se ceartă, plâng cu motiv şi de multe ori fără…vor în braţe… toţi o dată chiar… uff, ce să vezi, chiar în ale tale! N-adoarme singur, vrea poveşti, vorbeşte-ntruna şi bateriile nu se consumă şi nici buton de OFF nu are!
E greu, nu?! Te cred. Poate-ai uitat să-ţi iei pastila sau te-a-nşelat calendarul…
Nu mai contează… de iubit, îl iubeşti sigur şi-l preţuieşti. E frumos, curat, sănătos şi, cel mai important, e-al tău!
Şi bine-îmbrăcat! Ce frumos îşi umple cu nisip pantofiorii de firmă…iar bluziţa bio tocmai şi-a agăţat-o-n gard! Dar nu-i bai, sunt convins că te repezi să-i iei alta…doar aici, la noi în parc, la îngrămădeală, ţipete şi zumzete, e un soi de catwalk al puilor de om…

 (Continuarea, pe Catchy.ro)